Analist maghiar: Rusia și-a propus de 20 de ani ca gazul său să ocolească Ucraina


Episode Artwork
1.0x
0% played 00:00 00:00
Feb 02 2025 4 mins   2

Orban și alți oficiali maghiari informează greșit cetățenii cu privire la creșterea prețului la gaze sau benzină, scrie presa maghiară. Ucrainenii nu au mai înnoit contractul care permitea transportul gazelor rusești prin conductele care îi tranzitează teritoriul, dar de fapt, rușii urmăreau de mult timp să ocolească Ucraina în ceea ce privește transportul de gaze. Acesta este motivul pentru care au construit două alte gazoducte, scriu jurnaliștii maghiari.

„Orbán denaturează faptele când vorbește despre creșterea prețului la benzină din cauza ucrainenilor,” titrează telex.hu. Potrivit acestuia, ucrainenii „nu lasă să treacă gazul din Rusia în Ungaria,” însă publicația a intervievat un analist care explică faptele:

„În 2019, a fost semnat un acord de tranzit al gazelor între Rusia și Ucraina, care precizează că rușii puteau transporta gaze către Europa Centrală prin Ucraina. Acest contract avea o durată de cinci ani, așa că ar fi trebuit reînnoit pentru ca tranzitul să continue după 31 decembrie 2024. Nu s-a întâmplat acest lucru, dar, la acest nivel, guvernul omite un detaliu semnificativ: e adevărat că ucrainenii nu vor să reînnoiască contractul, dar de fapt nici rușii nu-și doreau.”

Potrivit expertului, Rusia voia să ocolească Ucraina în ceea ce privește tranzitul gazelor de 20 de ani. Din acest motiv, a construit Nord Stream și TurkStream.

De asemenea, prim-ministrul afirmă că „dacă [ucrainenii] s-ar comporta fair play, situația din stațiile de benzină nu ar fi cea de astăzi, iar prețul combustibililor nu ar semăna cu ceea ce ne confruntăm acum.”

„Orbán a denaturat grav din nou faptele aici sau a fost inexact,” scriu jurnaliștii maghiari care adaugă că și ministrul economiei naționale a făcut aceeași eroare într-un comunicat de presă recent. „Din Ucraina vin două conducte în Ungaria: Prietenia care transporta petrol și Frăția care transportă gaze. Aceasta din urmă nu mai funcționează la începutul anului 2025, dar pe de altă parte, petrolul rusesc ajunge și astăzi prin conducta Prietenia,” precizează publicația maghiară.

Letonia vrea să găsească jumătate de mld. Euro pentru a atinge 5% din PIB contribuție la NATO

„Politicienii vor trebui să găsească încă o jumătate de miliard de euro pentru cheltuielile de apărare,” este un titlu pe site-ul televiziunii letone, lsm.lv.

„Dacă cheltuielile de apărare ale Letoniei vor crește de la nivelul actual de 3,45% din produsul intern brut la 5%, așa cum au spus mai mulți politicieni și a indicat și președintele american Donald Trump ca fiind necesar, atunci ar trebui găsit mai mult de jumătate de miliard de euro. pentru cheltuieli suplimentare de apărare.”

În prezent, politicienii – atât cei de la putere, cât și din opoziție – vorbesc nu doar despre obiectivul de 4%, ci deja 5% următorii ani.

Întrebat dacă hotărârea de a mări bugetul se datorează doar situației de securitate, ci vine și în urma apelului președintelui SUA, președintele Letoniei precizează că deja au fost discuții cu colegii lituanieni și estoni privind creșterea cheltuielilor pentru apărare la sfârşitul anului trecut, inclusiv în contextul obiectivelor NATO.

„Dacă Europa vrea să evite prăbușirea, locuitorii ei trebuie să învețe să prevadă mai bine consecințele acțiunilor lor”

Site-ul televiziunii tvn24.pl din Polonia a publicat un reportaj legat de eliberarea lagărului de la Auschwitz, comemorată recent. Ideea desprinsă din acesta este că memoria faptelor nu trebuie să fie uitată de către tinerii de azi.

„Ce suntem fără memorie? Ce suntem fără identitate?”, întreabă directorul Muzeului Auschwitz Piotr Cywiński. Reportajul prezintă și mărturia unei supraviețuitoare, Janina Iwańska, deportată în lagăr în 1944, la vârsta de 14 ani, din Varșovia care se revoltase contra nemților.

„Este greu de numărat numărul victimelor. Majoritatea oamenilor aveau acte de identitate, dar erau și prizonieri din alte țări care au fost trimiși direct la crematorii fără a fi înregistrați”, a spus femeia. Ea și-a amintit că, atunci când s-a apropiat eliberarea lagărului de la Auschwitz, călăii naziști au făcut totul pentru ca coșmarul prizonierilor să nu se termine.”

„Chiar și atunci când germanii auzeau împușcăturile trupelor care se apropiau, au făcut totul pentru a se asigura că victimele nu puteau spera la salvare. Au continuat să omoare în mod sistematic prizonieri”, a spus Janina Iwańska.

La finalul discursului, fosta prizonieră de la Auschwitz a citat un pasaj dintr-un eseu al scriitorului Jerzy Stempowski: „Dacă Europa, ruinată de atâta nebunie, vrea să evite prăbușirea, locuitorii ei trebuie să învețe să prevadă mai bine consecințele acțiunilor lor și să nu mai ignore ce se petrece. Pentru persoanele în vârstă, nu contează. Mă gândesc la tineri, la cei care au o viață întreagă în față.”

Au contribuit la redactarea Revistei presei Europa Plus:

Alexandra Molnár - Ungaria;

Emilia Metrycka - Polonia

Europa Plus este un proiect RFI România realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei