Eurocronica

Consultările politice de la Palatul Cotroceni, convocate de președintele interimar Ilie Bolojan au fost puse în umbră de evenimentele care l-au avut în prim-plan pe candidatul pro-rus Călin Georgescu. Totuși, momentul a avut câteva semnificații care merită reținute.

Mai întâi de toate, să vedem partea plină a paharului. Consultări cu partidele pe marginea unor probleme ținând de poziționarea României în cadrul Uniunii Europene, ei bine, așa ceva chiar reprezintă o premieră.

Am fost de multă vreme obișnuiți ca președintele să reprezinte România în Consiliul European, fără ca aceasta să fi presupus discuții prealabile cu factorii politici. După cum, merită să remarcăm că nici Parlamentul nu s-a obosit prea mult să adopte rezoluții cu privire la mari teme europene. Rezoluții fără caracter obligatoriu, dar care își au încărcătura lor politică.

Acestea fiind zise, este de remarcat schimbarea de curs de la Palatul Cotroceni. Cu precizarea că aceasta vine de la un președinte interimar, astfel că nu știm în ce măsură ideea va fi continuată de către viitorul președinte ales.

Și acum, să privim către fondul problemei.

O idee principală s-a desprins din aceste discuții: PSD dar și unele voci din PNL, precum și candidatul la președinție al coaliției, Crin Antonescu și-au manifestat clar opoziția față de trimiterea de trupe române de menținere a păcii în Ucraina.

O abordare care ține mai mult de campania pentru alegerile prezidențiale decât de marile opțiuni strategice ale României.

Într-o perioadă atât de tensionată, marile partide au tot interesul să curteze prin toate mijloacele electoratul naționalist, nostalgic, așa-zis suveranist. Sau cel puțin să nu și-l ostilizeze.

Teama de război este, desigur, prezentă pe scară largă în societatea românească și liderii politici nu doresc să o alimenteze și mai mult, într-un astfel de moment sensibil.

Cât despre declarațiile în sine, cum că noi nu vom trimite forțe de menținere a păcii în Ucraina, valoarea lor politică și strategică este zero.

În primul rând, pentru că nimeni nu ne-a cerut să ne trimitem soldații în Ucraina.

Nu știm cum va arăta acordul de pace, dacă va fi vreunul. Iar dacă totuși va fi, nu știm care va fi formatul unei eventuale forțe militare menite a-l garanta pe teren.

Va fi o coaliție în componență limitată, cu puteri relevante, precum Franța, Marea Britanie, eventual Germania? Li se vor adăuga, în cele din urmă, americanii? Nu știm.

La fel de bine, se poate ajunge la o coaliție europeană mai largă. Iar în acest caz se va pune problema, cât se poate de pragmatic: va fi în interesul nostru să rămânem pe dinafară sau mai degrabă să ne implicăm?

Și dacă participarea sau neparticiparea la o asemenea forță va avea o legătură și cu reconstrucția Ucrainei? În sfârșit, dacă alte state din regiune vor participa, cum vom putea justifica noi absența, ca țară aflată în vecinătatea conflictului?

Desigur, toate acestea sunt întrebări teoretice. Un acord de pace este încă foarte departe, termenii săi sunt greu de prevăzut, la fel și dezvoltările ulterioare. A te pronunța atât de tranșant în momentul de față poate ține de interesele politice interne, în niciun caz de o viziune strategică.

Și mai e ceva: oare câți dintre cei care strigă astăzi sus și tare că nu vom trimite trupe își vor menține poziția, dacă Donald Trump sau JD Vance vor cere României să se implice?

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România