Emilia Șercan: Dacă scoatem ceea ce e bun în noi la suprafață, putem să schimbăm lumea


Episode Artwork
1.0x
0% played 00:00 00:00
May 23 2023 55 mins   4

Emilia Șercan este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști de investigaţie din România. Are o experiență de peste 20 de ani în presă şi este lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti.

A realizat și coordonat multe anchete cunoscute, printre care Mătușa Tamara sau cazul "băieților deștepți" din energie. În ultimii ani, a publicat o serie de materiale care dezvăluie fraudele intelectuale comise de politicieni de vârf prin plagierea doctoratelor.

Emilia Șercan este și autoarea a două volume despre fenomenul plagiatelor în România: "Fabrica de doctorate sau cum se surpă fundamentele unei nații" (Humanitas, 2017) și "Cazul Ponta. Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României" (Humanitas, 2022).

Pentru că a vorbit pe larg în multe interviuri despre anchetele sale, am vrut să abordăm și o altă latură a meseriei și să ne concentrăm pe scris și procesul jurnalistic. Ne-a povestit despre cum a ales jurnalismul, cum abordează documentarea și scrisul materialelor și cum a trecut prin blocaje la doctorat, și nu numai.

Support the Show.

🎧 Ascultă-ne în app-ul preferat
📽 Vezi fragmente video din podcast
🧡 Susține-ne și primește un rezumat scris al discuțiilor
💪 Antrenează scrisul la Draft
☕️ Sau fă-ne cinste cu o cafea