Mar 03 2025 3 mins 2
După mitingul extremei drepte de sâmbătă, mai multe publicații din România au remarcat prezența lui Kostadin Kostadinov, deputat al formațiunii ultranaționaliste ”Renașterea” din Bulgaria. O alăturare pentru care organizatorii mitingului și mai ales liderul AUR George Simion ar trebui să dea explicații publice.
Prezența la București a deputatului bulgar ultranționalist este într-adevăr un eveniment demn de remarcat și ar avea nevoie de câteva explicații cât se poate de serioase.
Ca mulți politicieni de extremă dreapta, Kostadinov este un mare susținător al Rusiei și un dușman declarat al Uniunii Europene și al Alianței Atlantice. El a blestemat intrarea Bulgariei în Spațiul Schengen și se opune din răsputeri adoptării monedei euro, de care țara vecină este foarte aproape.
De altfel, activiști ai partidului Renașterea s-au aflat în primele rânduri în acțiunea de protest din 22 februarie, în care sediul Reprezentanței Comisiei Europene din Sofia a fost stropit cu vopsea roșie iar ușa de la intrare, incendiată.
Cât despre Kostadinov, el a fost poreclit în țara sa Kopeikin – o trimitere la subdiviziunea monedei rusești. Cum s-ar spune, cineva gata să servească interesele rusești pentru o plată de mizerie, în copeici.
Un alt detaliu din biografia celui supranumit Kopeikin: anul trecut, imediat după ce a trecut de la statutul de consilier local în Varna la cel de parlamentar, a plătit integral ipoteca pe 30 de ani a proprietății sale de lux din orașul-stațiune de la Marea Neagră.
Deși neagă de fiecare dată că ar fi anti-europeni și anti-NATO, iată-i pe liderii extremei drepte din România alături de acest politicien sulfuros, la mitingul de sâmbătă, 1 martie.
Mai mult, Kostadiov, zis Kopeikin, cere anexarea de către Bulgaria a Basarabiei de Sud, teritoriu aflat astăzi în componența Ucrainei. Dar și a unui raion din Republica Moldova, Taraclia, unde se află o comunitate de bulgari.
Și aici, mai ales, liderul AUR, George Simion, este dator cu o explicație publică.
După cum se știe, el este persoană indezirabilă în Ucraina și în Republica Moldova. Și spune că interdicțiiile sunt urmarea activităților sale unioniste, care deranjează autoritățile de la Kiev și Chișinău.
Să lăsăm la o parte riscurile punerii în discuție a frontierelor recunoscute internațional – nimeni n-ar fi scutit de probleme, dacă toată lumea s-ar apuca să revendice teritorii. Nici România.
Întrebarea este cum se face că George Simion se afișează braț la braț cu un politician bulgar care vrea să anexeze pentru țara sa niște teritorii ce au aparținut cândva României. Cum se împacă aceasta cu pretenția partidului AUR, de unificator al teritoriilor românești?
În afara lămuririlor din partea lui George Simion ar fi două explicații la îndemână. Prima: că pur și simplu nu a știut cu cine are de-a face sau nu a înțeles absurdul situației – aceea de a defila cu un politician bulgar care revendică teritorii ce au aparținut României.
A doua: că la mijloc este doar ideea grosieră potrivit căreia prietenul prietenului meu îmi este prieten. Iar prietenul lui Kostadinov zis Kopeikin este Rusia...
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România